marți, 25 ianuarie 2011

Petitie pentru “Acces auto Cetatea Medievala” *


"Rasfoind" presa sighisoreana , aflu ca “a apărut şi o petiţie online  asumată (cum rezultă din prima frază) de locuitori ai Sighişoarei, agenţi economici cu activitate în turism, respectiv salariaţi cu locul de muncă în Cetatea medievală, petiţie prin care îşi exprimă dezacordul pentru interzicerea accesului în cetate prin amplasarea unei bariere de către societatea care administrează parcările în municipiu şi pe care o acuză că nu deţine autorizaţie de construire” (sursa J.R.S.) .

Mai sa fie ! Semnata de locuitori , operatori si salariati ? Care “isi exprima dezacordul” si fata de “interzicerea accesului in cetate” (sic!) , dar mai ales fata de "societatea care administreaza parcarile” ? Si cum vine asta , “nu detine autorizatie de construire” ? Suntem sat fara caini ? Sau legile se aplica selectiv si pe sarite ? Oare eu sau d-vs. am putea instala , asa , fara autorizatie de construire , o bariera la intrarea in Piata Cetatii ? Cine umfla oare salarii groase pentru supravegherea disciplinei in constructii ? De ce nu aplica legea ? Este neglijent ? Este timorat ? Poate cointeresat ?

In fine , caut petitia si dau de ea aici . O compunere insailata in viteza , purtand o amprenta inconfundabila . Trec la semnatari : pana la ora la care scriu , si-au insusit petitia 10 (zece) locuitori , operatori si salariati . In 2 (doua) saptamani . Larg ecoul ! Larga adeziunea !

De fapt , semnaturi sunt cu doua mai multe , dar una (pozitia 11) afirma motivat un “dezacord total” , iar a doua (pozitia 12) este pretext pentru o usoara bascalie . Printre cei 10 semnatari , 4 nume cunoscute . La pozitia 4 apare (surpriza si nu prea) si numita Ratiu Anca , foarte probabil initiatoarea si autoarea petitiei . Remarc varsta petitionarilor : tineri toti . Tineri , da' invatati pe patru roti .

Tin sa reamintesc : in aprilie anul trecut , 85 de locuitori ai Cetatii am depus , sub semnatura , un memoriu** adresat onor primarelui si Consiliului Local , memoriu prin care solicitam limitarea accesului auto in Cetate conform legii (a HCL-urilor in vigoare) . Rezultatul : zero barat ! 85 de locuitori ai Cetatii fac mai putin decat (maximum) 20 de operatori in turism ? 20 de operatori in turism fac mai mult decat legea ? Da ! De ce ? Simplu : asa-i in democratie ...  

Voi monitoriza aceasta petitie si felul in care va fi invocata .



* nu vi se pare ca “acces auto in Cetatea Medievala suna ca dracu’ (vorba unui clasic in viata) ? Ca zgarie pe creier ? Oare ce nu-i in regula , nici cu sintagma , nici cu pretentia ? 

** constat ca memoriul si listele de semnaturi au fost publicate numai pe Samizdat si s-au pierdut . O sa le public din nou .
 

Niciun comentariu: