marți, 31 mai 2011

Inca o sedinta a Consiliului Local Sighisoara pe tema Regulamentului de trafic in Cetate …


NOTA : Articolul de fata a fost publicat in data de 12 mai 2011 . Din motive care pentru moment imi scapa , a disparut de la locul lui si a reaparut la rubrica zilei de azi , 31 mai . Pana clarific ceea ce s-a intamplat , lucrurile vor ramane asa .       

       In 28 aprilie a.c. a avut loc sedinta ordinara a C.L. Sighisoara . Pe ordinea de zi si discutarea “petiţiei nr. 9/CL/18.04.2011 prin care D-l Staicu Florin sesizează unele aspecte legate de aprobarea ˝Regulamentului de trafic în Cetatea medievală-Zona protejată cu valoare UNESCO˝.

Daca procesul-verbal de sedinta din care mi-au fost trimise extrasele a fost intocmit cu respectarea adevarului , o pozitie aparent corecta a avut dl. consilier Stefanescu , “care arata ca a fost aprobat un regulament de catre Consiliul Local , care insa nu se respecta . Considera ca cetatenii s-au adresat gresit Consiliului Local”. Fata de aceste afirmatii (in valoare absoluta corecte , dar cu totul insuficiente) , doua precizari : cetatenii s-au adresat si Consiliului Local , spre stiinta , si doi , daca ar fi fost scrupulos ar fi trebuit sa ceara explicatii reprezentantilor executivului in legatura cu motivele pentru care acestia NU AU APLICAT HOTARAREA INVOCATA . Dar dl. Stefanescu nu este scrupulos . Este doar abil si ipocrit . Una peste alta , in cazul de fata are , in parte , dreptate : m-am adresat gresit  Consiliului Local . Ar fi trebuit sa ma adresez direct organelor de urmarire penala cu o plangere indreptata impotriva executivului abuziv , care refuza ostentativ sa respecte prevederile art. 68 lit.b din Legea 215/2001 si sa puna in aplicare o HCL in vigoare . Mea culpa . Voi corecta aceasta eroare .

Daca procesul-verbal de sedinta din care mi-au fost trimise extrasele a fost intocmit cu respectarea adevarului , Dl. Burlacu a revenit pe o pozitie care i se potriveste mult mai bine decat pozitia avuta la precedenta sedinta : ii da cu discutiile din cadrul Asociatiei Turistice si cu similitudinea dintre pozitiile acestei asociatii si opiniile d-lui prof. Nagy (!?) , si afirma ca “trebuie sa se tina seama si de comerciantii din Cetate pentru ca nu putem distruge o activitate care deja functioneaza” . Sa se tina seama si de interesele comerciantilor” (recte ale operatorilor) ? Pai nu se tine seama decat de interesele lor ! Din acest motiv a ajuns Cetatea parcare auto , d-le Burlacu ! Si daca tot “nu putem distruge o activitate care deja functioneaza” , hai sa punem umaru’ si sa distrugem Cetatea !
In final , dl. Burlacu recomanda convocarea de urgenta a inca unei sedinte cu reprezentantii* Cetatii , "pentru a ajunge cu totii la un numitor comun” . Inca o sedinta ? Am mai avut cateva . Au fost puse in practica solutiile convenite ? Nici vorba ! Si atunci , pentru ce alta sedinta ? Sa va prefaceti din nou ca sunteti deschisi dialogului cand este absolut clar ca va doare-n cot si de Cetate si de oricine altcineva in afara de voi si de afacerile voastre** ? Cand este evident pentru orice om cat de cat lucid ca trageti de timp in acord cu zicerea “pana la urma ori moare magaru’ , ori pierde samaru’” ?  
Oricum , trebuie sa recunosc ca ma simt mult mai confortabil cu acest domn Burlacu . Cel care a cuvantat in sedinta precedenta m-a facut sa ma simt usor dezorientat . Sa nu uit : in ambele ipostaze , dl. Burlacu este in contradictie flagranta cu prevederile art. 47(1) din Legea 215/2001  .
   
Daca procesul-verbal de sedinta din care mi-au fost trimise extrasele a fost intocmit cu respectarea adevarului , o nota aparte au facut cosilierii UDMR-ului , mult mai preocupati de soarta statuii lui Petofi Sandor decat de viitorul “singurei Cetati medievale locuite din Europa” . D-na Szasz Isolda a cerut chiar “timp sa-si revina” (fara sa specifice din ce) . Citez : “se vorbeste aici de rezidenti , de riverani , etc. , dar nu se spune nimic despre minoritatea maghiara din Sighisoara” (?!) . Deci ce “rezidenti” ? Ce “riverani” ? Ori punem statuia lui Petofi fix “in mijlocul parcului de langa biserica catolica” , ori “vor fi multe sesizari din partea UDMR” ! “Acest subiect este deosebit de sensibil” !
Acuma eu cunosc “sensibilitatile” UDMR-ului , da’ chiar asa ? Cu subiect si predicat ? Nici macar nu mai incercam sa salvam aparentele ?
Nu intentionez sa mut centrul de greutate al articolului catre “sensibilitatile” UDMR-ului , dar vreo doua-trei intrebari tot risc : ce legatura are Petofi cu Sighisoara*** - burg germanic (sasesc) ? Si cum se face ca nu avem un parc sau o strada cu nume istoric si vrem un parc Petofi ? Si de ce statuia lui Petofi si nu statuia unui Georg Kraus , de exemplu ? ... Voi reveni asupra chestiunii mai detaliat intr-un articol separat . 

Catre finalul discutiilor , concluzia : “Consiliul Local cere executivului sa respecte prevederile regulamentului de trafic auto in Cetatea medievala si sa convoace o intalnire cu cetatenii din Cetate pentru a clarifica problemele ridicate” . Cere ? De ce nu sesizeaza Parchetul pentru abuzul ostentativ al executivului ? Si ma intreb care parte din “problemele ridicate de cetatenii din Cetate” (vezi aici) au fost insuficient de clare pentru d-nii consilieri ? Sau poate d-nii consilieri sunt pur si simplu ipocriti si nu fac altceva decat sa traga , fara jena , de timp ? 

Concluziile mele :

1. Inca “o intalnire cu cetatenii din Cetate pentru a clarifica problemele ridicate” este timp pierdut . Daca cosilierii , executivul si operatorii ar fi fost de buna credinta si responsabili , o singura “intalnire cu cetatenii din Cetate” ar fi fost suficienta . Cum nu sunt , oricat de multe alte “intalniri” sunt inutile .  
2. Voi formula plangere penala impotriva executivului sub aspectul savarsirii infractiunii de abuz in serviciu prin incalcarea prevederilor art. 68 lit.b din Legea 215/2001 .

Mai jos aveti documentele la care am facut referire .  



NOTA : Documentele le-am primit prin posta , cu confirmare de primire . Sunt numerotate si poarta stampila “conform cu originalul” . Toate cu exceptia unuia , care contine doua referiri interesante .
Prima este o afirmatie atribuita d-lui consilier PDL Gavrila , care “(…) considera ca este foarte rusinos ceea ce a scris acest domn (adica eu , n.m.) aici ! Nu am fost in stare , intr-un an de zile , sa facem un regulament (…)” , etc. . Foarte pe scurt , rusinos nu este ceea ce am scris eu , ci ceea ce fac , respectiv nu fac d-nii consilieri , si doi , nu “intr-un an de zile” , ci in trei ani de zile (daca am in vedere stict mandatul acestui Consiliu) , respectiv unsprezece ani de zile (daca am in vedere mandatele onor primarelui) .
A doua referire vizeaza o chestiune absolut interesanta : “dl. secretar (…) precizeaza faptul ca petitia nr. 15/CL/2010 , la care se face referire in “Plangerea penala” anexata , a fost inregistrata anul trecut si a fost discutata in sedinta ordinara din 29 aprilie 2010. Le pune la dispozitie consilierilor tot ceea ce s-a discutat pe marginea acestei petitii , deoarece se afirma ca petitia nu a fost luata in considerare” . Prin urmare , fie d-nii consilieri nu au tinere de minte , fie mint si joaca teatru , fie dl. secretar calca pe gheata extrem de subtire . Aceasta din urma varianta pare a fi cea mai probabila …   

Si inca ceva : comparati semnaturile de pe documentele 1 , 3 si 7 . Parca ceva este in neregula ...  


* Dl. Burlacu este in confuzie : Cetatea nu are reprezentanti in general . Dl. Nagy a fost mandatat sa ne reprezinte exclusiv in sensul prezentarii si sustinerii punctului de vedere convenit si semnat (vezi petitiile) de catre noi , nicidecum mandatat sa negocieze (alt)ceva in numele nostru .   

** ca doara de-aia sunteti liberali .

*** Raspuns : nici una . Petofi Sandor (tata Stevan Petrović - sarb , mama Maria Hrúz - slovaca) , n-a avut nici in clin , nici in maneca , cu Sighisoara . In iulie 1849 se presupune ca ar fi murit langa Albesti , in batalia dintre trupele tariste si armata revolutionara maghiara condusa de generalul  polonez Bem . Se presupune fiindca exista suspiciuni ca ar fi fost luat prizonier de razboi si dus in Siberia , unde a murit la o data ulterioara . Una peste alta , langa Albesti are si casa memoriala , si statuie , si fantana , si de toate . Asa ca “sensibilitatile” UDMR-ului sunt , din nou , si excesive (ca sa raman politicos) , si lipsite de temei . 


Niciun comentariu: