Meteahnă - de I.L. Caragiale

În general, o stațiune de aer curat este un loc mai mult sau mai puțin pitoresc, unde te plictisești, până la înecăciune, dacă nu știi danța, ca să poți respira seara praful din salonul de bal de la Kurhaus. Însă astă-vară, fiind osândit să respir o lună aer curat, chiar dacă nu știu danța, am avut norocul să petrec împreună cu un tip de om foarte ciudat, un fel de maniac, și aș fi nedrept dacă aș zice că am petrecut prost. E adevărat că până la urmă, cu câteva zile înainte de a ne despărți, începuse să mă cam obosească cu atâtea - cum să zic? - cu atâtea prostii; dar cele două-trei săptămâni de la-nceput, nici nu știui când trecură, atât mi se părea tipul de interesant.

Mai întâi era un om foarte cumsecade - ungur. Pentru un român ordinar ca mine, adică nu un extraordinar român, se găsesc și printre unguri foarte cumsecade oameni; vreau adică să spun că un român cât de ordinar se deosibește în aceasta mult de ungurii imbecili - sunt mulți de aceștia și la unguri - care nu ar fi-n stare să admită că se pot găsi și printre români oameni cumsecade afară de românii renegați din regatul maghiar, care acolo sunt considerați ca oamenii cei mai cumsecade.

Deși eram cu ungurul meu totdeauna alături la toplito (așa se zice pe ungurește table d'hôte), deși în cursul zilei ne întâlneam mereu la promonat (promenadă, pe ungurește), și deși din parte-mi, comunicativ ca orce român ordinar, îi dedeam într-una ghes să-i fac cunoștința, nu era chip să mi-l apropiu. Instinctiv, mi-am dat seama că mi-l depărtasem: făcusem greșala să-i adresez la masă cuvântul în românește; el, om politicos, mi-a răspuns destul de aspru: "Nem ertek kerem szepen!" (adică: nu-nțeleg, mă rog frumos).

Înțelegând ce greșală făcusem și dorind neapărat a-i face cunoștința; pe de altă parte, pricepând de ce slăbiciune sufere omul meu, m-am gândit la o stratagemă, care mi-a reușit. Într-o dimineață, când ne-am așezat alături la cafea, după ce l-am salutat frumos, i-am zis pe ungurește: "Bună dimineața poftesc!" Auzindu-mă, omul s-a transfigurat; de unde ieri sta posomorât cu ochii-n taler, acu deodată, radiând prieteșug din ochi, cu un zâmbet afabil, m-a întrebat în limba lui: "Dar domnul știe ungurește?" I-am răspuns că am știut puțin când eram copil, că acuma mai înțeleg ceva, dar am uitat aproape de tot să vorbesc... Pe urmă (la noroc, am încercat) am urmat să-i spun pe franțuzește cât îmi pare rău că, neputând trăi printre maghiari, am uitat o limbă așa de frumoasă, care mi-amintește de copilărie și-mi face atâta plăcere când o aud vorbită mai ales de societatea cultă, sau de pe amvon, sau pe teatru.

Omul meu s-a găsit că știe franțuzește mai bine decât mine, și, din momentul acela, am fost o lună nedespărțiți. Stratagema mea a prins; ce e drept, nu era decât pe jumătate infamă: numai în privința regretului că n-am putut trăi printre maghiari; în privința limbii însă era numai puțin cam exagerată; și cunosc mulți români ardeleni culți de aceeași părere cu mine și care vorbesc limba maghiară frumos cum mulți maghiari culți ar dori s-o vorbească.

Așadar, ne-am apropiat și ne-am împrietenit, și nu-mi pare rău: am putut studia de aproape fenomenul ciudat al maximului de tensiune sufletească, cum adică o apucătură bună a omului, trecând măsura, poate deveni pernicioasă, cum o virtute împinsă peste o anumită limită începe a fi o curată meteahnă.

Ungurul meu, așa om cumsecade, și inteligent și cult, era în cazul acesta din urmă: întindea coarda patriotismului peste maximul de elasticitate; când vorbea inima lui de maghiar, judecata lui de om trebuia să meargă să se culce, nu mai avea de ce să mai stea de vorbă.

Câte minuni n-am auzit în patru săptămâni, pornite din inima patriotului maghiar! Le-aș mai putea ține minte pe toate? Câteva însă vor fi de ajuns să le rezum aici pentru a da o idee cititorului de meteahna mentală a tovarășului meu de cură la aer curat. Iată...

Mai întâi, maghiarul nu are nevoie de altă cultură decât de cultura maghiară; ceva mai mult: orice influență a vreunei culturi străine, mai ales europeană, este de-a dreptul păgubitoare maghiarismului; de aceea trebuiesc descurajate, condamnate, persecutate chiar (la nevoie, cu mijloace violente) toate apucăturile de contact, fie pe cale publică, fie pe cale privată, cu vreun curent de civilizație nemaghiară.

Limbă?... numai cea națională maghiară!

Literatură?... numai cea națională maghiară!

Artă?... numai cea națională maghiară!

Știință?... tot așa.

În fine, idee, muncă, invenție, spirit, judecată, rachiu, vin, brânză, ardei, danțuri, costume, vite, capital, oameni, sfinți, Dumnezeu, ș.cl., ș.cl. ... toate, tot - tot așa!

Apoi...

Maghiarul nu se teme de nimini pe pământ; contra lumii întregi, maghiarul luptă nepăsător, sigur de victorie... fiindcă... are-ncredere în Dumnezeul străbunilor săi... căci... maghiarul în veci nu piere!

Dar... este un însă... Însă: maghiarul este, din nenorocire, mâncat de străini! de nemți, de jidani, de slavi, de țigani, de levantini, de germanism, de franțuzism, de pesimism, în fine de fel de fel de vrăjmăși care pot să-l... distrugă!

Și, se-nțelege, o dată ce va fi maghiarismul distrus, firește nu va mai exista, și dacă nu va mai exista maghiarismul, atunci lumea are să stea pe loc, n-o să se mai învârtească pământul, soarele o să se stingă - cataclism universal! s-a isprăvit cu omenirea!

Până la dar însă, maghiarul meu avea aerul feroce și tonul tunător; dar de la dar însă încolo, lua aerul dulceag și tonul duios.

Așa m-a făcut să-mi petrec luna de vilegiatură într-un mod foarte plăcut.

Cu câteva seri înainte de a ne despărți, când începuse să mă cam plictisească, mi-a vorbit despre tricolorul maghiar cu un avânt într-adevăr "înălțător". Mi-a spus că el mănâncă mai bucuros, și mai cu poftă chiar, săpun învelit într-o etichetă tricoloră maghiară decât cașcaval învelit în hârtie simplă albă.

Și, aminteri, om foarte cumsecade... inteligent și cult...

M-am gândit: "Doamne, un om așa de cumsecade, așa de inteligent și de cult, cu așa meteahnă... ce ușor i-ar fi unui șarlatan, prost și incult, să-l ducă de nas și să-și bată joc de el!" .

Și după ce m-am despărțit de bunul meu maghiar, mi-am zis:

"Nu! patriotismul lui e o meteahnă; nu mai e o virtute. Bine că ne-a ferit Dumnezeu pe noi, românii, de așa meteahnă!"

Universul , 24 aprilie 1909

…

Revista 22 , oficina straina platita din buzunarul nostru

Fondata in ianuarie 1990 de un grup de “disidenti anticomunisti” (printre care i-as aminti pe Silviu Brucan alias Saul Bruckner , Gabriela Adamesteanu , Gabriel Liiceanu , Alexandru Paleologu , Andrei Pippidi , Dan Pavel s.a.m.d.) , Revista 22 a devenit rapid una din publicatiile cele mai virulent antiromanesti de pe piata , si asta in conditiile in care Romania nu a dus deloc lipsa de publicatii cu asemenea orientare .

In prezent , editorii acestei publicatii sunt cei din Grupul de Dialog Social (alta cloaca a cozilor de topor care se straduiesc impotriva Romaniei) .

Renegati de cea mai joasa speta si-au gasit si isi gasesc gazduire in coloanele acestei reviste , care are drept public-tinta snobii cu fiţe elitiste si oportunistii in cautare de stapan cu dare de mana .  As zice ca apartenenta la clubul 22 garanteaza ticalosia …

…

In ultimul numar al acestei publicatii , Sorin Ionita publica un articol de o jegosenie rara : “Jeanne d’Arc de Covasna sau războiul celor două cârpe” (tricolorul Romaniei = carpa , n.m.) .

Cu perversitatea caracteristica bursierilor Soros , Ionita ignora relatia de cauzalitate dintre fapte si mimeaza echidistanta pentru a putea scuipa mai apasat pe chipul Romaniei .

Iata cateva citate ilustrative pentru productia renegatului Ionita :

- “(…) ”E ceva mai deprimant decât un slav care se crede latin?“, zice o vorbă ungurească (…)” (un ungur care se crede european , as zice eu) ;

- “(…) n-am mai primit niciodată aşa noian de corespondenţă (…) ca zilele astea, de când am postat pe Facebook câteva rânduri deloc măgulitoare despre eroina cu bentiţă de la liceul Körösi din Covasna. (…) Şi de ce? Fiindcă am zis că tânăra Sabina, fata cu ură veşnică şi globală* pentru unguri, inoculată aparent de tatăl său, e o proastă mică dar cu tupeu, prevăzându-i o carieră în politică, unde victimizarea deplasată nu dă greş, dacă ne uităm la exemplul învăţătoarei fomiste ajunsă senatoare PC."

- “Ce îngrijorează nu-i atât profesiunea de credinţă a junei Sabina, ci reacţiile de după. Pâlcuri de liceeni şi târgoveţi au lălăit afon prin pieţe „batalioane române Carpaţii“, înrolaţi sub steagul acestei Jeanne d’Arc de Covasna cu tentă Barbie”.

- “Eu am mers suficient de des în HarCov ca să mă conving că poveştile cu nevorbitul sau neservitul clienţilor români sunt o bazaconie (…)”

…

Ma intrebam intr-un articol care sunt resorturile care imping un individ catre o asemenea josnicie . Citind randurile lui Ionita , am realizat ca intrebarea corecta este alta : ce ar trebui sa facem cu acesti declasati ? Daca raspunsul cel mai probabil la prima intrebare este devierea de la normal a instinctelor si a judecatii , raspunsul la a doua intrebare este ceva mai dificil (de rostit) …

P.S. Una din adresele la care poate fi contactat (pentru felicitari) acest Ionita este  sionita@sar.org.ro . Am retinut-o pentru muzicalitatea ei : sion urmat de ita . Sa fie predestinarea ?

* Adica purtarea tricolorului romanesc inseamna , in opinia acestui nemernic , “ură veşnică şi globală pentru unguri” . In schimb , arborarea ostentativa a doliului si a cocardei tricolore maghiare de catre un parlamentar etnic maghiar in Parlamentul Romaniei de 1 Decembrie inseamna , probabil , manifestarea pe deplin democratica a unei iubiri nepieritoare pentru poporul roman .

.

Inca o clarificare

Sandule ,

Consider inutila orice introducere , asa ca trec direct pe fond :

1. Ultima data cand ti-am citit blogul (pana alaltaieri seara) a fost in august anul trecut . In ceea ce ma priveste , evaluarea ta s-a incheiat . Nu ma intereseaza nici persoana , nici opiniile tale . Am angajat polemica ca pe o obligatie principiala .

2. Afirmatiile citate iti apartin integral . Maniera la care refuzi sa ti le asumi este josnica ; articolul care contine aceste  afirmatii a fost publicat in 07 iulie 2012 , iar tu ti-ai inceput concediul catre sfarsitul primei decade a lunii august . Prin urmare , minti fara jena . Din nou .

3. Pe Gheorghiu l-ai apreciat atat de intens si de sincer incat ai sfarsit prin a-l califica drept compromis .

Repeti insistent ca l-ai fi ajutat mult . Esti indiscret . Si exagerezi . Nepermis de mult . 

Si cum adica “la fel de bine aţi recunoscut ca la interviul de la Antena 3 a minţit în legătură cu D.D.” ? Nu te zgarie pe creier formularea ? Nu cumva incerci sa atribui unei pareri subiective , punctuale si neargumentate valoare de adevar absolut ? Stii cum se cheama ceea ce incerci sa faci ?

In ceea ce priveste “dezvaluirile intime” pe care mi le reprosezi , nu sunt deloc “dezvaluiri” , ci marturisiri publice facute de cel in cauza la Antena 3 si pe blogul personal . Sau nu stiai ? Stiai , ca ai facut deja trimiteri la acel interviu , asa ca minti din nou .

4. Observ ca o parte consistenta din randurile pe care mi le adresezi sunt dedicate invitatiei de a ma evita . Ca sa te parafrazez , asta spune multe despre tine … In rest , ce sa zic ? Nu ma evita . Cauta-ma .

5. Afirmi ritos ca Romania este si tara ta . Daca-i si a ta , de ce o injuri ori de cate ori ai ocazia ? De ce-i insulti simbolurile ? De ce-i batjocoresti valorile ?

Prezumi ca mi-as asuma rolul de “instanţă care decide cine este şi cine nu este român” si asta te revolta pana la incoerenta . Sfarsesti halucinant (ca sa te citez) , impingand prezumtia pana la poarta “lagarelor de concentrare” . Ca remediu , iti sugerez sa incerci sa te obisnuiesti cu faptul ca exista si alte opinii , judecati de valoare si sisteme de valori in afara celor insistent propovaduite de apostolul Soros si ucenicii sai . E dificil , dar alternativa este ridicolul perpetuu .

6. Afirmi insidios ca tu muncesti si nu ai timp sa intri “in polemici desarte” . Din nou iti joaca feste memoria ? Ai si uitat deja cine a initiat si cine intretine polemica ? Sau poate sunteti doi si nu stiti unul de altul ?

Cu “Sunt mult mai multe lucruri plăcute în viaţa asta decât a pierde vremea ore întregi zilnic în faţa calculatorului…” , ipoteza unei dedublari a personalitatii chiar nu mai poate fi exclusa … Tu cum te-ai caracteriza din perspectiva acestei sustineri si tinand cont de bogata ta activitate de publicist si comentator on-line ? Inconsecvent ? Ipocrit ? Disperat ? Instabil ?

In ceea ce priveste alinierea cuvintelor in pagina (sic !) , ia-o ca pe o forma de respect pentru rigoare . Tu intelegi conceptul de "respect pentru rigoare" , Sandule ? 

… Cu fiecare rand pe care mi-l adresezi , imi intaresti convingerea ca nu am gresit cand am concluzionat ca esti "un om mic . Mic , mic . Atat de mic , incat mi-e rusine ca te-am considerat egalul meu si prieten pe deasupra" .  

                  

P.S. Chiar nimic-nimic despre "(...) nu am putut urî pe nimeni, niciodata" si "(...) il urăsc" ? Si nu mai insista cu pronumele de reverenta , ca intre noi , oricat as vrea , nu mai e cazul . Renunta , ca te adancesti tot mai mult in ridicol ...

.